Proiectul TEHBIO

Cercetare de excelenta BIOTECH

 

Categoria de proiect : MODUL I
Contract de finantare: NR. 130/15.09.2006


Denumirea proiectului : Tehnologie de obtinere a unui nou conservant biologic in vederea imbunatatirii calitatii silozurilor obtinute din plante greu insilozabile si influenta acestuia asupra productiei de lapte.
Director de proiect: Dr. ing. Aurelia Soare Laborator de Biotehnologii

Orientarile, directiile si obiectivele actuale ale cercetarii stiintifice in agricultura trebuie sa se alinieze preocuparilor tarilor vest europene in domeniul producerii furajelor de volum de natura silozurilor, in conditii de calitate, ecologice si durabile destinate alimentatiei rumegatoarelor.

In contextul actual de dezvoltare a zootehniei romanesti, devine prioritara utilizarea biotehnologiilor pentru imbunatatirea calitatii furajelor si prin aceasta sa contribuie la mentinerea sanatatii animalelor, obtinerea de produse sanatoase, reducerea poluarii mediului, toate acestea urmarind imbunatatirea vietii consumatorilor si dezvoltarea durabila a societatii.

Cercetarea stiintifica trebuie sa mearga in sprijinul fermierilor, crescatorilor de rumegatoare in special, in aplicarea celor mai moderne tehnologii de producere a silozurilor de calitate, in vederea cresterii productiei de lapte si carne in conditii ecologice, de mentinere a sanatatii animalelor si comercializarii de produse sanatoase care sa asigure siguranta alimentara a populatiei.

Noile orientari privind managementul nutritiei animalelor, prin utilizarea biotehnologiilor la imbunatatirea calitatii furajelor, ne-au determinat sa aprofundam cercetarile cu privire la obtinerea unui nou conservant biologic, realizat pe baza de tulpini selectionate de bacterii acidolactice nemodificate genetic, din genurile Lactobacillus si Enterococcus.

Obiectivele propuse ale proiectului sunt realizate de un consortiu format din institutii specializate si cu experienta in domeniu, respectiv INCDBNA-IBNA Balotesti conducator de proiect (P1), INMA_Bucuresti (P3), USAMV IASI (P2) si USAMV Bucuresti (P4) .

Acest consortiu contribuie la dezvoltarea unui parteneriat de lunga durata intre parteneri si o baza materiala de cercetare (statie pilot pentru obtinerea de produse biotehnologice) de care sa dispuna toate institutiile participante la proiect si care sa fie de referinta in domeniul biotehnologiilor agricole pentru sustinerea durabila a zootehniei. Proiectul poate contribui si la dezvoltarea pe plan national a unei bio-industrii prin utilizarea biotehnologiilor pentru obtinerea de produse biologice naturale, pe baza de bacterii acidolactice nemodificate genetic, utilizate la imbunatatirea calitatii si salubritatii silozurilor, dar si ca probiotice in alimentatia animalelor ca alternative la eliminarea atibioticelor ca promotori de crestere.

Obiectivul principal acestui proiect este elaborarea unei tehnologii de obtinere a unui nou conservant biologic in vederea imbunatatirii calitatii silozurilor obtinute din plante greu insilozabile si influenta acestuia asupra productiei de lapte, dar si pentru protejarea sanatatii animalelor si siguranta alimentara a consumatorilor.

Proiectul este structurat in cinci etape ce se deruleaza pe perioada 15.09.2006 -10.12.2008.

 

Etapele proiectului

 

Etapa I : Studiu privind importanta utilizarii conservantilor biologici pentru imbunatatirea calitatii silozurilor si influenta acestora asupra productiei de lapte.
- Elaborarea tehnologiei de obtinere a unui nou conservant biologic.
- Documentatie tehnica de executie a echipamentelor tehnice necesare realizarii unei instalatii biotehnologice de inalt nivel tehnic.

Principalele activitati:
Constituirea retelei de cercetare si fundamentarea tehnico-stiintifica a tehnologiei de obtinere.
Documentare cu privire la rolul conservantilor biologici pentru protejarea sanatatii animalelor si siguranta alimentara a consumatorilor, conform reglementarilor UE.
Elaborarea tehnologiei pentru obtinerea unui nou conservant biologic pe baza de bacterii acidolactice, nemodificate genetic.
Proiectarea unei instalatii biotehnologice pentru obtinerea de conservanti biologici
Obtinerea de echipamente tehnice pentru dotarea si realizarea instalatiei biotehnologice

Etapa II: Implementarea tehnologiei pentru obtinere a unui nou conservant biologic pe baza de bacterii acidolactice

Principalele activitati:
Lucrari de laborator pentru selectia si multiplicarea tulpinilor de bacterii acidolactice cu activitate fermentativa ridicata
Amenajarea spatiului, implementarea instalatiei si verificarea parametrilor de functionare a acesteia
Experimentarea tehnologiei de obtinere a bioconservantului

Etapa III: Obtinerea conservantului biologic pe baza de bacterii acidolactice

Principalele activitati:
Stabilirea cerintelor de mentinere a calitatii si valabilitatii produsului finit
Utilizarea biopreparatului la conservarea plantelor greu insilozabile
Prospectarea pietei pentru instalatie de ambalare a produsului finit.

Etapa IV: Tehnologia de conditionare a produsului finit

Principalele activitati:
- Experimentarea silozului cu adaos de conservant biologic asupra productiei de lapte
Achizitia unei instalatii de ambalare a produsului finit si racordarea acesteia la fluxul tehnologic.
Biotest nutritional pe animale furajate cu siloz cu adaos de conservant biologic

Etapa V: Diseminarea pe scara larga a rezultatelor obtinute in cadrul proiectului

Principalele activitati:
Elaborarea de materiale de prezentare a tehnologiei si bioconservantului
Organizarea de manifestari de informare a posibililor utilizatori ai tehnologiei de obtinere si utilizare la insilozare a noului conservant biologic.

PREVIOUS

Proiectul ERA-ANIM

NEXT

Proiectul INFRAS